Programul Operaţional Comun România-Ucraina ENI 2014-2020 a fost adoptat

Programul Operaţional Comun România-Ucraina ENI 2014-2020, pentru care MDRAP are rolul de Autoritate de Management, a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 18 decembrie 2015.

Programul are un buget total de 66 milioane de EURO (din care 60 mil. EUR provin de la UE prin Instrumentul European de Vecinătate ENI, iar 6 mil. EUR reprezintă cofinanţarea asigurată de statele participante în program) şi se adresează cooperării transfrontaliere între judeţele Suceava, Tulcea, Botoşani, Satu Mare, Maramureş din România şi oblasturile Odessa, Ivano-Frankivsk, Zakarpatska, Cernăuţi din Ucraina.

Obiectivul general al Programului este de a spori dezvoltarea economică şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor din aria programului, prin investiţii comune în educaţie, dezvoltare economică, cultură, infrastructură şi sănătate, asigurând, în acelaşi timp, siguranţa şi securitatea cetăţenilor din cele două ţări.

Procesul de elaborare a Programului Operational Comun Romania-Ucraina a fost finalizat.

Documentul final a fost aprobat de Comitetul Comun de Programare și a fost transmis pe data de 30 iunie 2015 la Comisia Europeana pentru aprobare.

Versiunea finală a documentului poate fi descarcată aici.

Cea de a treia reuniune a Comitetului Comun de Programare al Programului Romania-Ucraina 2014-2020

Pe data de 12 Martie 2015 a avut loc cea de-a treia reuniune a Comitetului Comun de Programare (CCP) al Programului Romania-Ucraina 2014-2020.

Membrii comitetului au discutat aspecte importante legate de implementarea viitorului program, acțiunile ce urmează a fi finanțate în cadrul programului, precum și alocarea financiară pentru obiectivele tematice selectate.

În cadrul întâlnirii, CCP-ul a decis sa aloce 30% din fondurile programului pentru Proiecte Majore de Infrastructură care vor fi selectate prin încredințare directă. Restul fondurilor vor fi alocate prin apeluri de propuneri de proiecte în următoarele domenii: educație și cercetare & inovare (6%), cultura și patrimoniu (10%), accesibilitate în regiuni (20%), siguranță și securitate (24%). 10% din fondurile programului vor fi alocate asistenței tehnice.

Avand în vedere stadiul actual al procesului de programare, CCP-ul a decis ca Programul să fie transmis Comisiei Europene la începutul lunii iunie 2015.

Versiunea agreată a programului a fost publicată pentru consultari publice pe site-ul Programului Romania-Ucraina-Republica Moldova www.ro-ua-md.net

A doua ședință a Comitetului Comun de Programare, București 22 Octombrie, 2014

Programul operațional RO-UA-versiunea 1

Consultare publică Programul România-Ucraina 2014-2020 Mai 2015

Programul România-Ucraina 2014-2020 este disponibil pentru consultări. Vă rugam să ne transmiteți opiniile dvs., până la data de 03 iunie 2015, la adresa de email adriana.nicula@brctsuceava.ro . Vă rugăm ca, pentru transmiterea propunerilor dumneavoastră, să utilizaţi formularul care se poate descărca aici .

Consultare publică SEA pentru Programul România-Ucraina 2014-2020, Mai Iunie 2015

Până la data de 18 iunie 2015 vor avea loc consultări publice pentru documente aferente Programului Operațional Comun România – Ucraina 2014-2020.

Astfel, în cadrul derulării procedurii de evaluare de mediu, postăm spre consultarea publicului interesat următoarele documente:

Program Operațional Comun România – Ucraina 2014 – 2020 (strategia)
Raportul de mediu în limba română
Raportul de mediu în limba engleză
Informare privind modul în care Ucraina a parcurs procedura SEA
Calendarul procedurii SEA derulate în România

Comentariile și propunerile justificate ale publicului privind documentele afişate spre consultare pot fi transmise la adresa de e-mail camelia.hintea@mmediu.ro , claudia.gosman@mdrap.ro , pana la data de 18 iunie 2015. Vă rugăm ca, pentru transmiterea propunerilor dumneavoastră, să utilizaţi formularul care se poate descărca aici.

Consultări publice privind Programul Romania-Ucraina 2014-2020 Mai 2015

În perioada 25 mai-03 iunie 2015 vor avea loc consultări publice privind proiectul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020.

În cadrul întâlnirilor va fi prezentat potențialilor beneficiari precum și publicului larg proiectul programului operațional, în varianta finală, elaborată de structurile comune ale programului, aceștia fiind invitați să contribuie cu propuneri sau comentarii.

Consultările vor avea loc în perioada 25 mai-3 iunie 2015, astfel:

-25.05.2015, Baia Mare, Consiliul Judetean
-26.05.2015, Uzhgorod, Consiliul Regional Zakarpatska
-27.05.2015, Cernauti, Primaria Cernauti, Sala nr. 105
-3.06.2015, Tulcea (locatia urmeaza sa fie stabilita)
Pentru a asigura un cadru de lucru adecvat, vă rugăm să vă înscrieți prin e-mail la adresa roxana.albisteanu@crpe.ro, cu cel puțin 2 zile înaintea fiecărui eveniment. Relații suplimentare puteți primi la numărul de telefon 0372.930.070, persoană de contact Roxana Albișteanu.

Consultare publică Programul România-Ucraina 2014-2020 Aprilie 2015

Programul România-Ucraina 2014-2020 este disponibil pentru consultări. Vă rugăm să ne transmiteți opiniile dvs., până la data de 10 aprilie 2015, la adresa de email ro-ua-md@mdrap.ro.

Programul operațional RO-UA

Lansare consultare publică privind evaluarea strategică de mediu pentru Programul Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020.