Ziua Cooperării Europene 2021: Proiecte fără granițe România-Ucraina

Tu știi ce face Programul Operațional Comun România - Ucraina pentru regiunea ta?

21 septembrie 2021 marchează 10 ani de celebrări internaționale sub umbrela Zilei Cooperării Europene.

Cu această ocazie, Programul România – Ucraina aduce mai aproape de tine rezultatele proiectelor comune România-Ucraina, care se întâmplă chiar în regiunea ta.

Anul acesta, Ziua Cooperării Europene va fi sărbătorită în cadrul a 9 evenimente regionale sub numele de "Proiecte fără granițe – Romania | Ucraina", câte unul în fiecare județ din zona Programului, în perioada 20 septembrie și 1 octombrie. Întâlnirile vor reuni jurnaliști și beneficiari ai Programului, într-un ”Brunch regional” de cunoaștere directă a proiectelor de cooperare din fiecare zonă.

Cooperarea transfrontalieră este mai mult decât un discurs formal, iar tu vei avea șansa să afli mai multe despre rolul cooperării transfrontaliere și despre implicarea Programului România - Ucraina în viața oamenilor din zona eligibilă.

Evenimentele locale vor avea loc în România la Suceava, Botoșani, Tulcea, Baia Mare, Satu Mare și în Ucraina la Cernăuți, Ivano-Frankivsk, Uzhgorod, și Izmail.

Mai multe informații despre acțiunile realizate de Programul România - Ucraina 2014-2020 sunt disponibile pe site-urile oficiale www.ro-ua.net și www.ecday.eu, dar și pe pagina de Facebook a programului https://www.facebook.com/ENI-CBC-Romania-Ukraine-2014-2020.

Afis Proiecte fara granite Romania Ucraina RO

Calendar evenimente:

BOTOSANI, 20 septembrie 2021

SUCEAVA, 21 septembrie 2021

TULCEA, 30 septembrie 2021

SATU MARE, 30 septembrie 2021

BAIA MARE, 1 octombrie 2021

UZHHOROD, Zakarpattia 21 septembrie 2021

IVANO FRANKIVSK 23 septembrie 2021

CHERNIVTSI 24 septembrie2021

IZMAIL, Odessa 28 septembrie 2021