Proiecte de peste 50 milioane de euro, finanțate prin Programul România-Ucraina

Vineri, 17 decembrie 2021, a avut loc cea de-a șase reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului Operațional Comun România-Ucraina. Întâlnirea s-a derulat online, cu participarea reprezentanților din cele două state partenere.

În cadrul reuniunii, membrii Comitetului au analizat principalele progrese înregistrate în implementarea programului, precum și eficiența măsurilor adoptate pentru a veni în sprijinul beneficiarilor. Una dintre cele mai importante realizări ale programului constă în efectuarea de plăți de 27 milioane de euro, reprezentând 45% din fondurile europene alocate programului, estimându-se a fi plătite încă 3 milioane de euro până la finalul anului.

Până la data reuniunii, au fost contractate 64 de proiecte care primesc finanțare prin program, din care 49 de proiecte sunt de tip SOFT (proiecte care nu includ componenta de infrastructură sau au o componentă de infrastructură mai mică de 1 milion de euro), 11 proiecte de tip HARD (care au o componentă de infrastructură mai mare de 1 milion de euro) și 4 proiecte mari de infrastructură. Valoarea fondurilor europene contractate este de 50,2 milioane euro, reprezentând 83,7% din bugetul programului.

Proiectele mari de infrastructură vizează investiții în infrastructura de sănătate în zona de frontieră, prevenirea criminalității și pregătirea intervențiilor în situații de urgență în județele de graniță.

Ședința a conținut, de asemenea, o secțiune dedicată prezentării rezultatelor proiectelor care au finalizat activitățile, precum și măsurilor de informare și comunicare derulate de Autoritatea de Management și de Secretariatul Tehnic Comun, pentru a populariza investițiile realizate în zona de frontieră.