Guvernul României, a aprobat, în cadrul ședinței de joi, 30 iunie a.c., negocierea și semnarea, de către România, a Programului Interreg VI-A NEXT România-Ucraina. Programul va fi înaintat Comisiei Europene spre aprobare.
Guvernul Ucrainei a transmis, de asemenea, acordul cu privire la conținutul programului care va fi transmis Comisiei Europene.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, CSEKE Attila, a fost mandatat să realizeze eventualele modificări solicitate în urma procesului de negociere cu Comisia Europeană.
În perioada 2021-2027, România participă în Programul Interreg VI-A NEXT România-Ucraina, găzduind Autoritatea de Management, Secretariatul Comun și Autoritatea de Audit.
În aria eligibilă a programului sunt cuprinse județele Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Tulcea (RO) și oblasturile Ivano-Frankivsk, Zakarpatia, Cernauți, Odesa (UA).
În perioada 2021-2027, programul va finanța proiecte comune în domeniile protecției naturii și schimbărilor climatice, prevenirii riscurilor și situațiilor de urgență, educației, sănătății, culturii și turismului, siguranței și securității.
Contribuția UE la Programul România-Ucraina este de 54 de milioane de euro. Statele participante la program contribuie cu minimum 10% cofinanţare naţională.
Pentru asigurarea unui cadru transparent de colaborare instituțională, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a organizat consultări cu actorii-cheie din aria programului și a postat pe site-ul www.ro-ua.net, pentru consultare publică, toate documentele aferente procesului de programare.