Noutăţi

Contracte de 4 milioane de euro semnate în perioada pandemiei

În contextul crizei cauzate de răspândirea COVID-19 și al restricțiilor în vigoare în ambele state partenere, Autoritatea de Management a Programului Operațional Comun România-Ucraina a luat o serie de măsuri, atât pentru continuarea procesului de contractare cât şi pentru continuarea implementării proiectelor.

Astfel Autoritatea de Management a propus Comitetului Comun de Monitorizare ca beneficiarilor aflaţi în contractare să li se permită să depună documentele solicitate  doar în format electronic, urmând ca documentele originale să fie transmise ulterior încetării restricțiilor de deplasare, aspect ce va fi reglementat prin clauze contractuale noi, adaptate situației actuale.

În cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, au fost semnate, în perioada martie-aprilie a.c., 11 contracte de finanțare, cu o valoare totală de 4.040.698 euro, din care 3.580.135 euro fonduri nerambursabile asigurate prin Instrumentul European de Vecinătate.

Având în vedere imposibilitatea efectuării vizitelor de monitorizare, începând cu data de 27 aprilie, vor fi organizate videoconferinţe cu fiecare beneficiar de finanţare, în vederea clarificării aspectelor problematice din implementare şi pentru identificarea măsurilor necesare pentru depăşirea perioadei de criză.

De asemenea, pentru continuarea și facilitarea procesului de evaluare a proiectelor HARD aflat în desfăşurare, Autoritatea de Management a propus Comitetului Comun de Monitorizare prelungirea  termelor de depunere a clarificărilor de către aplicanți,  în condițiile existenței unor limitări impuse de situația de urgență generată de pandemia COVID -19, respectiv  furnizarea documentelor exclusiv în format electronic.