Noutăţi

Suceava: Reuniunea Comitetului Comun de Monitorizare a Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020

Joi, 25 octombrie 2018, a avut loc, la Suceava, reuniunea Comitetului Comun de Monitorizare a Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020. A fost analizat stadiul programului, respectiv derularea procesului de evaluare a proiectelor.

Comitetul Comun de Monitorizare a Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020 s-a reunit la Suceava, în scopul analizării stadiului implementării programului. Astfel, a fost discutată situația celor două apeluri de proiecte lansate până în prezent, respectiv SOFT (proiecte care nu au o componentă de infrastructură sau valoarea acestei componente este mai mică de 1 milion de euro) și HARD (proiecte care au o componentă de infrastructură de cel puțin 1 milion de euro).

În cadrul Programului România-Ucraina au fost depuse 196 de proiecte, dintre care 35 de proiecte HARD și 161 de proiecte SOFT, cu o valoare totală de 106 milioane euro. În prezent, aceste proiecte se află în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității, urmând a fi evaluate din punct de vedere tehnic și financiar doar proiectele care corespund criteriilor administrative și de eligibilitate.

De asemenea, membrii Comitetului Comun de Monitorizare au analizat stadiul proiectelor mari de infrastructură, care au fost transmise Comisiei Europene, în vederea aprobării finale.

CCM ROUA1  CCM ROUA2

Comitetul Comun de Monitorizare este format din reprezentanţi ai autorităţilor locale, regionale şi centrale din statele participante la program. Fiecare țară participantă are drepturi egale de vot, indiferent de numărul reprezentanților desemnaţi. Comitetul Comun de Monitorizare urmăreşte desfăşurarea programului, examinează toate problemele care afectează performanța acestuia, având posibilitatea de a emite recomandări către Autoritatea de Management în ceea ce privește implementarea. Comitetul Comun de Monitorizare aprobă criteriile de selecție a proiectelor şi este responsabil de procedurile de evaluare şi selecție aplicabile proiectelor care urmează să fie finanțate prin program.