Autoritățile publice din Odessa și din județele de la granița ucraineană a României se reunesc la Odessa, pe 28 februarie a.c., pentru a prezenta prioritățile de investiții ale regiunilor, în cadrul unui congres al inițiativelor de proiecte. Evenimentul este organizat de Biroul pentru Investiții, Cooperare Internaționala și Interregională al Administrației de Stat Regionale din Odessa, cu sprijinul Consulatului General al României la Odessa.
Scopul acestui congres este sprijinirea cooperării dintre autoritățile locale, din cele două țări, instituțiile culturale și de învățământ, ONG, companii, precum și schimbul de experiență și de bune practici în pregătirea proiectelor comune care pot primi finanțare prin Programul Operațional Comun România-Ucraina, Erasmus+, Horizon 2020 sau prin alte acțiuni lansate de Uniunea Europeană.
Reprezentanții Secretariatului Tehnic Comun ai Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020 vor prezenta principalele caracteristici ale apelurilor aflate în desfășurare precum și condițiile specifice care trebuie îndeplinite de entitățile care vor aplica în cadrul programului.
Congresul se va desfășura la Reception House (Sanatorniy lane nr.2, Odessa, Ucraina).