„Mesaj pentru Ucraina” - CONCURS de lucrări pentru ARTĂ MURALĂ

Ești tânăr, pasionat de artă în toate formele ei, vrei să transmiți un mesaj de susținere pentru Ucraina și poporul ucrainean?

Înscrie-te în competiția organizată de Ziua Cooperării Europene 2022!

Programul Operațional Comun România-Ucraina lansează un concurs de picturi și creații digitale intitulat „Mesaj pentru Ucraina”, deschis tuturor tinerilor din România și Ucraina, cu vârste cuprinse între 14 – 30 ani, care vor să își împărtășească ideile creative și să traducă în limbaj artistic tematica concursului: solidaritatea.

Concursul iși propune să identifice lucrări artistice originale, expresive, care să ilustreze empatia cu poporul ucrainean, ajutorul fără granițe și speranța pentru viitor.#standwithukraine

Lucrarea câștigătoare va fi transpusă pe una dintre clădirile de interes public din România într-o pictură murală contemporană de street art și va deveni emblema Programului în acest an.

Înscrierile se deruleaza în perioada 18 iulie – 9 august 2022, iar 6 dintre lucrările înscrise vor fi preselectate pentru a intra în competiție pentru votul final al publicului.

Participanții se pot înscrie prin completarea formularului de înscriere de pe site-ul Programului www.ro-ua.net (în limba română sau ucraineană) și încărcarea unei fotografii cu lucrarea, conform regulamentului de concurs.  Tinerii între 14 – 18 ani vor putea participa doar cu acordul scris al părintelui / tutorelui legal.

Regulament și calendar concurs AICI.

Formular de înscriere AICI.

Finaliștii vor primi premii constând în gadget-uri moderne: 5 x smartwatch-uri și marele premiu - o trotinetă electrică. Autorul lucrării câștigătoare va putea participa la execuția picturii murale, iar noi, organizatorii, ne vom asigura că mesajul lui va ajunge în comunitatea transfrontalieră româno-ucraineană, dar și în cea europeană.

În fiecare an, în septembrie, Autoritatea de Management (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Public și Administrației) și Secretariatul Tehnic Comun (Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceeava) pentru Programul Operațional Comun România-Ucraina marchează Ziua Cooperării Europene pentru a promova beneficiile cooperării și impactul proiectelor tranfrontaliere în zonele de graniță, alături de întreaga comunitate a programelor Interreg finanțate de Uniunea Europeană.

Anul acesta, Programul Operațional Comun România - Ucraina va sărbători Ziua Cooperarii Europene printr-un eveniment-manifest dedicat Ucrainei și poporului ucrainean, propunându-și să transmită un mesaj de solidaritate într-un format inedit, prin artă murală contemporană.

Sub indemnul #standwithukraine și prin implicarea tinerilor din România și din Ucraina #youth4coop, evenimentul-manifest „Mesaj pentru Ucrainadedicat Zilei Cooperării Europene iși propune să aducă în prim plan susținerea față de Ucraina arătată de comunitatea de cooperare transfrontalieră și importanța tinerilor în contextul Anului European al Tineretului-2022.