În perioada 19 septembrie-6 octombrie 2023, structurile de management ale Programului România-Ucraina au organizat Ziua Cooperării Interreg, dezvoltată în jurul temei anului european al competențelor.
Aproximativ 50 de liceeni din Ucraina au călătorit în România, pentru a cunoaște tineri de vârsta lor și pentru a-și dezvolta noi competențe în diferite domenii, care au beneficiat de finanțare prin programul transfrontalier România-Ucraina 2014-2020.
Au fost organizate 3 ateliere, astfel:
- Atelier - judetul Maramures 19 - 21 septembrie 2023
- Atelier - judetul Tulcea 26 - 28 septembrie 2023
- Atelier - judetul Suceava 4 - 6 Octombrie 2023
Tinerii participanți, împreună cu dascălii însoțitori, au avut parte de demonstrații și prezentări menite să le dezvolte cunoștințele în următoarele domenii: promovare și punere în valoare a patrimoniului istoric si cultural prin metode moderne, digitale, acordarea primului ajutor, conservarea biodiversității și dezvoltarea competențelor ”verzi”, antreprenoriat, tehnici de prelucrare sustenabilă a lemnului, accesarea fondurilor europene. Un interes deosebit a fost acordat de tinerii prezenți competențelor digitale.
În cadrul celor trei serii de evenimente, oaspeții din Ucraina au avut ocazia să viziteze mai multe proiecte de cooperare finanțate prin Programul România-Ucraina și să se bucure de experiența acumulată de cei care au accesat finanțarea europeană. Gazdele evenimentelor au fost Consiliul Județean Tulcea, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratele pentru situații de urgență din Tulcea și din Siret, WWF România, licee din Maramureș și Suceava.
Mărturiile adolescenților ucraineni ilustrează cel mai bine succesul evenimentelor:
“Călătoria noastră în România a fost una extraordinară! În aceste 3 zile am aflat foarte multe informaţii noi şi utile despre ecologie. Părerea mea este că asemenea activităţi sunt foarte importante. Mai ales în zilele noastre, când problemele ecologice au devenit foarte actuale. În timpul călătoriei am aflat multe informaţii noi despre pădurile Carpaţilor, am văzut mostre nemaiîntâlnite de floră şi faună, am aflat ce este lemnul mort şi care este importanţa lui pentru păstrarea ecosistemului pădurilor”. (Participant din Ivano-Frankivsk)
“Nu m-am așteptat la o astfel de călătorie. Am primit o experiență bună în diferite sfere și asta va ajuta în viitor să îmi aleg o meserie. De asemenea, aș vrea să spun că am primit o mulțime de emoții pozitive, de neuitat. Am fost uimită de bunătatea, atenția și prietenia din partea dumneavoastră! (Participant din Izmail)